Parohia Ortodoxă Română Odense, Danemarca

Schimbarea la Faţă, Sf. Ioan Iacob de la Neamţ Hozevitul, Sf. Dimitrie cel Nou din Basarabi

Joi 9 aprilie, Vineri 10 aprilie și Sâmbătă 11 aprilie/Duminică 12 aprilie, în biserica din Odense (adresa: Solgårdsvej 40, 5210 Odense)

SĂPTĂMÂNA MARE A SFINTELOR PĂTIMIRI ALE DOMNULUI și SFINTELE PAȘTI
* Joi seara 9 aprilie
SFÂNTA ȘI MAREA VINERI din Săptămâna Sfintelor Pătimiri
(sfintele și mântuitoarele și înfricoșătoarele Patimi ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste față, palmele, insul­tele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oțetul, piroanele, sulița, și înainte de toate, crucea și moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, ce a fost răstignit împreună cu El.)
- orele 17:30- deschiderea bisericii și pregătirea ei pentru slujbă
- orele 18:00- Utrenia de joi seara (DENIA CELOR 12 EVANGHELII ale Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos)
* Vineri după amiază/seară 10 aprilie
SFÂNTA ȘI MAREA VINERI din Săptămâna Sfintelor Pătimiri
- orele 17:45- deschiderea bisericii și pregătirea ei pentru slujbă
- orele 18:00- Vecernia Scoaterii Sfântului Epitaf
SFÂNTA ȘI MAREA SÂMBĂTĂ din Săptămâna Sfintelor Pătimiri
(îngroparea dumnezeiască și trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune a fost mutat spre viață veșnică.)
-orele 19:00- Utrenia de vineri seara (DENIA PROHODULUI DOMNULUI)
* Noaptea de Sâmbătă 11 aprilie spre Duminică 12 aprilie
Hristos a înviat!
(+) ÎNVIEREA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS (SFINTELE PAȘTI)
- orele 23:30- Canonul Sâmbetei celei Mari
- orele 24:00 (00:00)- Utrenia Învierii și Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie Pascală a Sfântului Ioan Gură de Aur, urmată de agapa pascală frățească
* (+) Duminica Sfintei Învieri a Domnului nostru Iisus Hristos
Sfintele Paști
-orele 15:00- Vecernia Paștilor (a "celei de a doua Învieri"), în sobor de preoți, cu citirea Evangheliei în diferite limbi


Donaţii - susţineţi lucrarea spirituală şi socială a parohiei noastre
Pentru cei care doriţi să vă număraţi printre binefăcătorii, susţinătorii şi miluitorii şi ctitorii Parohiei Ortodoxe Române din Odense, Danemarca:

  • Donaţii la cutia milei/ cutia de donaţii de la pangar din Biserică, în zilele de duminică şi sărbători când se săvârşesc slujbele Bisericii;

  • Transfer bancar (internet banking sau operaţiuni la bancă).

    Titular: Den Rumænske Ortodokse Menighed i Odense

    Banca Nordea-registru număr: 2104; cont număr 6892-227-401

    Pentru cei care nu locuiesc în Danemarca:

    IBAN: DK0720006892227401

    Adresă SWIFT: NDEADKKK

Dăruiţi din inimă jertfa dumneavoastră pentru ca să nu înceteze niciodată JERTFA CEA DE-A PURURI (SFÂNTA ŞI DUMNEZEIASCA LITURGHIE) să se săvârşească pe pământ din pricina neputinţelor şi impedimentelor de ordin material şi pentru ca să ne ajute Bunul Dumnezeu ca într-o zi, să avem propriul nostru locaş de cult pentru a sluji liniştiţi lui Dumnezeu şi a aduce jertfa noastră din inimă!


Întru Hristos,
Cu binecuvântări,
părintele Mihai

Înscriere ca membru în parohie
În atenția celor ce se pregătesc pentru Taina Botezului!
Pastorală la Nașterea Domnului: Biserica ne cheamă spre o viață nouă izvorâtă din întruparea Fiului lui Dumnezeu
Pastorală la Nașterea Domnului: Biserica ne cheamă spre o viață nouă izvorâtă din întruparea Fiului lui Dumnezeu

Preacucernicului cler, Preacuviosului cin monahal şi preaiubiţilor credincioşi şi credincioase, har, milă şi pace de la Hristos – Cel Născut în ieslea Betleemului şi în ieslea inimilor noastre! Iubiți frați şi surori împreună rugători, Acum, de Crăciun, simțind adânc iubirea nemărginită a lui Dumnezeu pentru lumea în care trăim, ne oprim cu inimile pline de sfială, înaintea chipului iubirii materne al Fecioarei Maria, care a primit a se face „Biserică sfințită” și „Rai cuvântător”, purtând în pântecele ei...

Download: † Macarie, Din harul lui Dumnezeu Episcop al românilor ortodocşi din Europa de Nord,

Patriarhia Română
Patriarhia Română

Preafericitul Părinte Dr. Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Patriarhia Română

Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord
Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord

Preasfințitul Părinte Dr. Macarie Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord

Episcopia Europei de Nord